friptură de iepuraş

Coelho, scriitorul universal

Jurnalul Naţional, "A doua jumătate a formulei", de Tudor Octavian: „Coelho e un exemplu de scriitor foarte bun, cum sunt atatia altii, promovat insa ca mare scriitor, ca autor de insemnatate universala de sistemul publicitar al lumii in care traieste si scrie.“

Să încercăm altfel: Coelho e un idolatru de duzina foarte vandabil, citit si câteodată adulat de cei care au creierul prea anesteziat pentru a-şi măsura puterile cu o carte de calitate. Un singur lucru nu-i poate fi refuzat lui Coelho: recunoaşterea succesului său de piaţă. Dacă criteriul de evaluare e succesul comercial, atunci da, Coelho e un mare scriitor. Însă a spune că e un scriitor foarte bun e cel puţin o necuviinţă.

Bomboana de pe tort, în forma unui scurt editorial în Ziua, semnat Ioan Groşan, din care aflăm următoarele:

Meci în doi, transmis în direct pe OTV, între Mitică Dragomir şi Gigi Becali:
M.D. - "Tu vorbesti, ma, care n-ai citit in viata ta o carte?"
G.B. - "Ca parca tu ai citit..."
Si-aici, ca proba imbatabila de lectura pentru Mitica, e invocat Coelho, cu "Razboinicul luminii".
"Ei, - zice inexorabil pastorul si exegetul Gigi - de-astea asa, mai subtirele, am mai citit si eu!"

Deşi în cele din urmă şi domnul Groşan îşi aduce tributul insignifiant pe altarul gloriei coelhiene, găsindu-l pe providenţialul scriitor prea la înălţime pentru o şuetă belicoasă între doi mici şi o bere pe OTV, eu vă propun să faceţi abstracţie de această pardonabilă stângăcie şi să vă imaginaţi discuţia dintre cei doi, M.D şi G.B., decurgând în felul următor:

M.D. - "Tu vorbesti, mă, care n-ai citit in viaţa ta o carte?"
G.B. - "Că parcă tu ai citit..."
M.D. – „Hai, că te-am făcut la faza asta… eu am citit toate cărţile lui Márquez…“
G.B. – „ Ce nu spui aşa bă, Márquez am citit şi eu, mi-a plăcut în special „Toamna patriarhului“, care e ca un poem…“ răspunde Gigi, cu fiecare coardă a poetului dintr-ânsul vibrând.
M.D. –"Mie mi-a plăcut mai mult „Un veac de singurătate“. Halucinantă, un vis nebun, n-am putut s-o las din mână. Dar de „Dragostea în vremea holerei“ ce zici?“

Coehlo a devenit un paspartu de plastic aurit pentru toţi cei care - prin imprejurările nefericite ale sorţii - sunt, din punct de vedere al bagajului cultural, nişte ciobani şi ciobăniţe.