ruladă cu biscuiţi

Aflat până acum în postura de sceptic autoproclamat şi deziluzionat, comentator neiertător al evenimentelor de pe uliţa principală, bombănind cu amar – dar cu curaj, cu spor, cu vehemenţă! – vacile portocalii ce se perindă prin peisaj, Paler se simte brusc şi inexplicabil părtaş la tragedia satului! Aveţi tot dreptul să fiţi indignaţi, stimaţi cititori! Aflăm şi de ce: nu numai că Paler a votat portocaliu dar a corupt şi pe alţii în a proceda la fel. Straşnice regrete trebuie să-l macine pe bătrânul Paler… Criminalul îşi deplânge fapta. Eu i-aş propune un pact domnului Paler: noi vă iertăm pentru greşeala făcută, circumstnţele erau atenuante. O facem dacă şi domnia voastră ne iertaţi de editorialele astea din Cotidianul. Nu de alta, dar sunt aşa de sumbre încât dau impresia unui cavou. Închis pe dinăuntru şi fără ferestre. Vă mulţumim pentru efortul de a împărtăşi cu noi, după priceperea dumneavoastră, felul în care vedeţi lucrurile, însă de data asta zicem pas. Fiecare cu drumul lui, acolo unde l-o duce. Pribegiile paleriene s-au cam terminat; ale noastre deabia încep.


Dar ajunge, să-l lăsăm pe Paler, am şi eu limitele mele.


Din şuvoiul de articole de astăzi, care de care mai îmbietoare, mi-a atras atenţia unul din Cotidianul, intitulat „Vama noua“ şi semnat Marius Cosmeanu.După cum ne dă de bănuit şi titlul, e vorba despre o vamă, cea românească. Ca unul care s-a perindat aproape de vreo douăzeci de ori prin vămile româneşti, am fost, fireşte, curios. Ei, iată ce experienţă orwelliană are de împărtăşit domnul ziarist cu noi: „socul de a fi ridicat de pe scaunele din compartiment pentru un control „de rutina“ al intregului compartiment“.

Îl înţeleg perfect. Acum un an şi ceva în urmă, intrând în ţară, tot pe la vama Curtici, ca şi dânsul, stând paşnic cu picioarele strânse turceşte sub mine – descălţate, că aşa-i frumos – pe bancheta de muşama a CFR-ului, am trăit şocul de a fi somat de către poliţia de frontieră să-mi dau picioarele jos şi să mă încalţ! Vă daţi seama, pentru o clipă am crezut că am săvârşit o infracţiune, am încălcat vreo normă conduită, ceva. „Stai frumos pe locul tău, că doar intri în România! În Germania la fel faci?“, m-a apostrofat cu o privire severă grănicerul. M-am conformat, doar nu era să mă iau în gură cu ei…

Ei, când domnul ziarist o să ajungă să se plimbe mai des pe trenurile europene, n-o să mai practice critica la grămadă de care se face vinovat în articolul de faţă. Are probabil poliţia de frontieră o grămadă de păcate pe cap, însă faptul că şi-au permis să ridice „un compartiment întreg“ în picioare, pentru un control „de rutină“ nu cred că intră la categoria asta. E oarecum deplorabil să vezi un ziarist criticându-i pentru faptul că şi-au făcut meseria. Însă şi pe la gazde mai civilizate practicile astea sunt la ordinea zilei: la graniţa dintre Elveţia şi Germania au venit de trei ori cu câinele prin compartimente, iar unii au trebuit să-şi desfacă bagajele, ungurii au căutat un vagon întreg, scotocind fiecare colţişor, iar în 90% din cazuri, văzându-mi paşaportul românesc, grănicerii mi-l verifică pe loc, prin computer sau prin telefon. Ba chiar elveţienii (iar ei, bată-i dumenzeu să-i bată) mi-au studiat de vreo două ori paşaportu cu lupa în şedinţe de aproape zece minute bune, de parcă nu se mai săturau să se tot uite la poza mea!

Aştept un editorial în care vreun alt distins jurnalist, neîmpăcat fiind cu compromisurile de ordin estetic, să se ia de felul în care le stă grănicerilor şapca.


P.S. Avem şi veşti bune. O cunoştinţă de-a mea, care s-a întors ieri din România, venind cu autocarul, mi-a spus că nimeni n-a mai cerut de-acum obişnuiţii 5€ la tranzitul spre pământul făgăduinţei.