cartofi prăjiţi
Citind textul celor doi ziarişti de la CRJI găsesc destul de potrivită caracterizarea făcută de Dinescu în editorialul său din Gândul : “naiv reportaj pionieresc despre grădina zoologică“.
Parcurgând textul întâlneşti reiterate până la saturaţie tot felul de epitete şi expresii (dinozaurii media, tabloul sumbru sub care se desfăşoară activitatea de presă din România, mascaradă mediatică, libertatea presei a fost folosită şi abuzată etc, şi asta numai din prima pagină) care creează un fundal deprimant, dar constituie în acelaşi timp şi un mesaj ideologic: patronii de presă îşi urmăresc interesul financiar (ceea ce e normal, dacă eşti patronul unei afaceri) şi şi-au vândut „idealismul“ pentru dolarii din contractele de publictate privată şi de stat. Toate astea sunt aşa de confuz amestecate de cei doi încât nici nu stiu de unde să încep. OK, să încercăm cu antinomia idealism/materialism; care e ridicolă, dacă nu ipocrită. E mai degrabă o relicvă de gândire comunistă, inserată cu o nonşalanţă candidă de către cei doi ziarişti în text. În capitalism resurse financiare înseamnă şi calitate. Imaginea asta a jurnalismului dedicat altruist muncii sale la lumina lumânării e o umbră a eroului tipic din romanele proletare din apusa epocă. Se ajunge până la a-l cita pe Ion Cristoiu care, purificat de traiul în proximitatea adevărului absolut, etern şi imuabil, ne spune despre colegii săi de breaslă: “E o mare problemă a lor că nu au ştiut să se oprească din îmbogăţire. Ca şi gazetar trebuie să ai o rezervă pentru independenţă şi atât”. Fraza nici nu mai are nevoie de comentariu.
Şi în Occident, succesul financiar al unei publicaţii depinde de nivelul de publicitate pe care îl atrage. Dacă e vorba de publicitate de stat e cât se poate de legitim să te întrebi dacă respectivii bani nu îmbracă forma unei plăţi dacă, de exemplu, în paginile unui ziar găseşti reclamă la RADET. Însă nu văd ce e nelegitim sau imoral în a atrage publicitate privată, iar cei doi le amestecă fără să clipească pe cele două. Mai mult, ne spun ei, “nu orice publictate, ci mai ales publicitatea de stat”. Asta e duma dumelor. Dacă în patru ani cuantumul publicităţii de stat a fost de 65 de milioane, asta a însemnat 16,25 milioane pe an, împărţiţi între presa scrisă şi restul mass-mediei. Ori, conform numărului revistei Capital din 24.08.2005, numai Procter & Gamble a cheltuit 65 de milioane de euro pentru publicitate, asta în primul semestru din 2005. Tot în această perioadă, presa scrisă a atras un volum de publicitate de 123,5 milioane de euro, televiziunile, cu partea leului, 1.086 de milioane, volumul brut total al pieţei fiind de 1.234 milioane de euro. Statistici pentru anii anteriori nu am găsit, însă datele astea sunt suficiente. Având în vedere că revista Capital precizează că piaţa înregistrează o creştere de 38,18% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2004, e legitim să considerăm că pe anul 2004 volumul total al pieţei de publicitate s-a situat la aproximativ 1,7 miliarde de euro. Cele 16,25 milioane de euro anuale nu înseamnă nici măcar 1% din volumul pieţei. În condiţiile astea, să dai impresia că mass-media trăieşte din publicitatea de stat e o grosolănie jurnalistică.
Despre conflictul dintre WAZ şi RL am scris pe forum. Aş mai avea un lucru de adăugat: insinuarea că redacţiile RL şi EVZ ar fi fost “prelucrate” şi manevrate pentru a le creşte patronilor valoarea de piaţă prin şantaj e o jignire fără perdea adusă în masă jurnaliştilor celor două redacţii. Oricare ar fi păcatele fiecăruia dintre ziariştii respectivi, totuşi o redacţie de ziar nu e o hoardă de mineri în Piaţa Universităţii, pe care o poţi mâna precum o turmă de oi încotro vrei tu.
Se pot spune cu siguranţă destule lucruri incomode despre fiecare dintre cei 12 “dinozauri”(cum ar fi fost de exemplu cazul lui C.V.T., unde jurnaliştii au aratat o indulgenţă induioşătoare), însă epitetele globale, generalizările ilegitime, premisele falsificate, fac din articolul celor de la CRJI, oricâtă informaţie utilă ar conţine acesta, un text de un amatoricism în cel mai bun caz naiv. Informaţiile prezente în text au fost prelucrate cu ciocanul publicistic pana au luat forma unui scenariu-calapod: "In 89 libertatea presei a fost castigata, dar la scurt timp acaparata de un grup restrans de fosti – in marea lor parte fosti ziaristi in timpul comunismului. Astfel libertatea presei a fost folosita si abuzata de-a lungul ultimilor 15 ani pentru castigurile personale ale catorva gazetari." Ar mai fi multe de comentat dar eu unul mă opresc aici.
Parcurgând textul întâlneşti reiterate până la saturaţie tot felul de epitete şi expresii (dinozaurii media, tabloul sumbru sub care se desfăşoară activitatea de presă din România, mascaradă mediatică, libertatea presei a fost folosită şi abuzată etc, şi asta numai din prima pagină) care creează un fundal deprimant, dar constituie în acelaşi timp şi un mesaj ideologic: patronii de presă îşi urmăresc interesul financiar (ceea ce e normal, dacă eşti patronul unei afaceri) şi şi-au vândut „idealismul“ pentru dolarii din contractele de publictate privată şi de stat. Toate astea sunt aşa de confuz amestecate de cei doi încât nici nu stiu de unde să încep. OK, să încercăm cu antinomia idealism/materialism; care e ridicolă, dacă nu ipocrită. E mai degrabă o relicvă de gândire comunistă, inserată cu o nonşalanţă candidă de către cei doi ziarişti în text. În capitalism resurse financiare înseamnă şi calitate. Imaginea asta a jurnalismului dedicat altruist muncii sale la lumina lumânării e o umbră a eroului tipic din romanele proletare din apusa epocă. Se ajunge până la a-l cita pe Ion Cristoiu care, purificat de traiul în proximitatea adevărului absolut, etern şi imuabil, ne spune despre colegii săi de breaslă: “E o mare problemă a lor că nu au ştiut să se oprească din îmbogăţire. Ca şi gazetar trebuie să ai o rezervă pentru independenţă şi atât”. Fraza nici nu mai are nevoie de comentariu.
Şi în Occident, succesul financiar al unei publicaţii depinde de nivelul de publicitate pe care îl atrage. Dacă e vorba de publicitate de stat e cât se poate de legitim să te întrebi dacă respectivii bani nu îmbracă forma unei plăţi dacă, de exemplu, în paginile unui ziar găseşti reclamă la RADET. Însă nu văd ce e nelegitim sau imoral în a atrage publicitate privată, iar cei doi le amestecă fără să clipească pe cele două. Mai mult, ne spun ei, “nu orice publictate, ci mai ales publicitatea de stat”. Asta e duma dumelor. Dacă în patru ani cuantumul publicităţii de stat a fost de 65 de milioane, asta a însemnat 16,25 milioane pe an, împărţiţi între presa scrisă şi restul mass-mediei. Ori, conform numărului revistei Capital din 24.08.2005, numai Procter & Gamble a cheltuit 65 de milioane de euro pentru publicitate, asta în primul semestru din 2005. Tot în această perioadă, presa scrisă a atras un volum de publicitate de 123,5 milioane de euro, televiziunile, cu partea leului, 1.086 de milioane, volumul brut total al pieţei fiind de 1.234 milioane de euro. Statistici pentru anii anteriori nu am găsit, însă datele astea sunt suficiente. Având în vedere că revista Capital precizează că piaţa înregistrează o creştere de 38,18% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2004, e legitim să considerăm că pe anul 2004 volumul total al pieţei de publicitate s-a situat la aproximativ 1,7 miliarde de euro. Cele 16,25 milioane de euro anuale nu înseamnă nici măcar 1% din volumul pieţei. În condiţiile astea, să dai impresia că mass-media trăieşte din publicitatea de stat e o grosolănie jurnalistică.
Despre conflictul dintre WAZ şi RL am scris pe forum. Aş mai avea un lucru de adăugat: insinuarea că redacţiile RL şi EVZ ar fi fost “prelucrate” şi manevrate pentru a le creşte patronilor valoarea de piaţă prin şantaj e o jignire fără perdea adusă în masă jurnaliştilor celor două redacţii. Oricare ar fi păcatele fiecăruia dintre ziariştii respectivi, totuşi o redacţie de ziar nu e o hoardă de mineri în Piaţa Universităţii, pe care o poţi mâna precum o turmă de oi încotro vrei tu.
Se pot spune cu siguranţă destule lucruri incomode despre fiecare dintre cei 12 “dinozauri”(cum ar fi fost de exemplu cazul lui C.V.T., unde jurnaliştii au aratat o indulgenţă induioşătoare), însă epitetele globale, generalizările ilegitime, premisele falsificate, fac din articolul celor de la CRJI, oricâtă informaţie utilă ar conţine acesta, un text de un amatoricism în cel mai bun caz naiv. Informaţiile prezente în text au fost prelucrate cu ciocanul publicistic pana au luat forma unui scenariu-calapod: "In 89 libertatea presei a fost castigata, dar la scurt timp acaparata de un grup restrans de fosti – in marea lor parte fosti ziaristi in timpul comunismului. Astfel libertatea presei a fost folosita si abuzata de-a lungul ultimilor 15 ani pentru castigurile personale ale catorva gazetari." Ar mai fi multe de comentat dar eu unul mă opresc aici.
posted by Pinocchio at 4:37 PM
0 Comments:
Post a Comment
<< Home